Revizuirea Germaniei naziste (lideri și evenimente principale)

Revizuirea Germaniei naziste (lideri și evenimente principale)



We are searching data for your request:

Forums and discussions:
Manuals and reference books:
Data from registers:
Wait the end of the search in all databases.
Upon completion, a link will appear to access the found materials.

  • Abwehr
  • Antisemitismul în Germania nazistă
  • Putsch din sala de bere
  • Creștinismul în Germania nazistă
  • Lagăr de concentrare
  • Noaptea de cristal
  • Unitățile capului morții
  • Der Stürmer
  • Educația în Germania nazistă
  • Activarea facturii
  • Tabere de exterminare
  • Soluție finală
  • Armata Germană
  • Alegeri germane în 1933
  • Liga Germană a Fetelor
  • Fascismul german
  • Frontul German al Muncii
  • Rezistența germană
  • Gestapo
  • Tineretul Hitlerist
  • Copii evrei în școală
  • Emigrarea evreiască din Germania
  • Evrei în Germania nazistă
  • Iulie complot (1944)
  • Serviciul Muncii
  • Lebensborn
  • Luftwaffe
  • Lupta mea
  • Cronologia Germaniei naziste
  • Propaganda nazistă
  • Partidul nazist (NSDAP)
  • Noaptea cuțitelor lungi
  • Legile din Nürnberg
  • Raliul de la Nürnberg
  • Procese de război de la Nürnberg
  • Memorandumul Oberfohren
  • Operațiunea Valkyrie
  • Reichstag
  • Reichstag Fire
  • Schutzstaffel (SS)
  • Serviciul de securitate SD
  • Forța prin bucurie
  • Sturmabteilung (SA)
  • Sindicatele din Germania nazistă
  • Volkswagen
  • Völkischer Beobachter
  • Waffen SS
  • Conferința Wannsee
  • Femeile din Germania nazistă
  • Grupul Trandafir Alb
  • Max Amann
  • Klaus Barbie
  • Joseph Berchtold
  • Ernst Bergmann
  • Albert Bormann
  • Martin Bormann
  • Philip Bouhler
  • Viktor Brack
  • Karl Brandt
  • Wilhelm Brückner
  • Wilhelm Canaris
  • Kurt Daluege
  • Theodor Dannecker
  • Fritz Darges
  • Richard Darré
  • Sepp Dietrich
  • Otto Dietrich
  • Rudolf Diels
  • Karl Doenitz
  • Anton Drexler
  • Karl von Eberstein
  • Dietrich Eckart
  • Adolf Eichmann
  • Theodore Eicke
  • Franz Ritter von Epp
  • Karl Ernst
  • Hermann Esser
  • Gottfried Feder
  • Hermann Fegelein
  • Eugen Fischer
  • Hans Frank
  • Wilhelm Frick
  • Hans Fritzsche
  • Roland Freisler
  • Walther Funk
  • Fritz Gerlich
  • Kurt Gerstein
  • Erwin Giesing
  • Joseph Goebbels
  • Hermann Göring
  • Walter Gross
  • Otto Günsche
  • Ernst Hanfstaengel
  • Albrecht Haushofer
  • Karl Haushofer
  • Erhard Heiden
  • Edmund Heines
  • Rudolf Hess
  • Walter Hewell
  • Reinhard Heydrich
  • Erich Hilgenfeldt
  • Heinrich Himmler
  • Adolf Hitler
  • Rudolf Hoess
  • Heinrich Hoffmann
  • Alfred Hugenberg
  • Ernst Kaltenbrunner
  • Emile Kirdorf
  • Erich Koch
  • Karl Koch
  • Josef Kramer
  • Hermann Kriebel
  • Gustav Krupp
  • Alfried Krupp
  • Robert Ley
  • Heinz Linge
  • Kurt Ludecke
  • Victor Lutze
  • Erich Ludendorff
  • Franz von Pfeffer Solomon
  • Emil Maurice
  • Rochus Misch
  • Theodor Morell
  • Heinrich Mueller
  • Ludwig Müller
  • Arthur Nebe
  • Konstantin von Neurath
  • Carl Oberg
  • Hans Oster
  • Oswald Pohl
  • Johannes Popitz
  • Herman Rauschning
  • Erich Raeder
  • Joachim von Ribbentrop
  • Ernst Röhm
  • Alfred Rosenberg
  • Jutta Rüdiger
  • Bernard Rust
  • Fritz Saukel
  • Hjalmar Schacht
  • Julius Schaub
  • Max Scheubner-Richter
  • Walter Schellenberg
  • Ernst-Gunther Schenck
  • Baldur von Schirach
  • Julius Schreck
  • Kurt von Schröder
  • Richard Schulze-Kossens
  • Franz Schwarz
  • Hans von Seeckt
  • Lup Sendele
  • Arthur Seyss-Inquart
  • Franz von Pfeffer Solomon
  • Martin Sommerfeldt
  • Albert Speer
  • Reinhard Spitzy
  • Fritz Stangl
  • Johannes Stark
  • Julius Streicher
  • Gregor Strasser
  • Otto Strasser
  • Max Scheubner-Richter
  • Fritz Thyssen
  • Fritz Todt
  • Albert Voegle
  • Horst Wessel
  • Fritz Wiedemann
  • Karl Wolff
  • Înfierbântare
  • Sudetii
  • Cehoslovacia
  • Pactul anti-comintern
  • Polonia
  • Operațiunea Barbarossa
  • Ofensiva occidentală
  • Renania
  • Anschluss
  • Acordul de la München
  • Pactul nazist-sovietic
  • Pactul germano-japonez
  • Atrocități germane
  • Invazia Finlandei
  • Ferdinand von Bredow
  • Hugo Bleicher
  • Eduard Bloch
  • Susanne von der Borch
  • Eva Braun
  • Gretl Braun
  • Ilse Braun
  • Norah Briscoe
  • Paul Briscoe
  • Wallace R. Deuel
  • Otto Dibelius
  • Otto Dix
  • Gertrud Draber
  • Erich Dressler
  • Elsbeth Emmerich
  • Effie Engel
  • Hedwig Ertl
  • Inge Fehr
  • Joachim Fest
  • Johannes Fest
  • Fritz Fink
  • Erich Fromm
  • August von Galen
  • Marianne Gärtner
  • Fritz Gerlich
  • Ima Grese
  • Gustaf Gründgens
  • Magda Goebbels
  • Adam Grolsch
  • Franz Gürtner
  • Erwin Hammel
  • Reinhold Hanisch
  • Veit Harlan
  • Fritz Hartnagel
  • Konrad Heiden
  • Martin Heidegger
  • Armin Hertz
  • Rolf Heberer
  • Lina Heydrich
  • Gudrun Himmler
  • Heinrich Himmler
  • Margarete Himmler
  • Ilse Hirsch
  • Henriette Hoffmann
  • Stephanie von Hohenlohe
  • Ernst Jünger
  • Hans Junge
  • Traudl Junge
  • Gustav von Kahr
  • Wolfgang Kapp
  • Erich Kempka
  • Egon Erwin Kisch
  • Erich Klausener
  • Erich Koch
  • Hildegard Koch
  • Insula Koch
  • Ilse Koehn
  • August Kubizek
  • Anne Lehmann
  • Wilhelm Leuschner
  • Herbert Lutz
  • Inge Neuberger
  • Ernst Oberfohren
  • Friedrich Olbricht
  • Franz von Papen
  • Hedwig Potthast
  • Thomas Mann
  • Melita Maschmann
  • Emil Maurice
  • Karl Mayr
  • Hans Mend
  • Ruth Mendel
  • Unity Mitford
  • Renate Mueller
  • Arthur Nebe
  • Inge Neuberger
  • Rudolf Olden
  • Franz von Papen
  • Irmgard Paul
  • Leopold Potsch
  • Adolf Rall
  • Geli Raubal
  • Karma Rauhut
  • Maria Reiter
  • Leni Riefenstahl
  • Karl Ritter
  • Lord Rothermere
  • Alfons Sack
  • Ernst Schmidt
  • Helga Schmidt
  • Elisabeth Scholl
  • Magdalena Scholl
  • Robert Scholl
  • Werner Scholl
  • Gertrud Scholtz-Klink
  • Christa Schroeder
  • William L. Shirer
  • Truman Smith
  • Josef Stone
  • Fritz Tobias
  • Ernst Torgler
  • Bert Trautmann
  • Tomi Ungerer
  • Rebecca Weisner
  • Christa Wolf
  • Johanna Wolf
  • Gerda Zorn
  • Konrad Adenauer
  • Hannah Arendt
  • Karl Barth
  • Ludwig Beck
  • Ernst Bergmann
  • Eduard Bernstein
  • Heinrich Blücher
  • Dietrich Bonhoffer
  • Klaus Bonhoffer
  • Willy Brandt
  • Rudolf Breitscheid
  • Bertolt Brecht
  • Axel von dem Bussche
  • Georgi Dimitrov
  • Otto Dix
  • Hans Dohnanyi
  • Erich Fellgiebel
  • Frank Foley
  • Viktor Frankl
  • Kurt Gerstein
  • Hans Gisevius
  • Carl Goerdeler
  • Willi Graf
  • Christiane Grautoff
  • George Grosz
  • Herschel Grynszpan
  • Heinrich Gruber
  • Werner von Haeften
  • Falk Harnack
  • Paul von Hase
  • Ulrich von Hassell
  • John Heartfield
  • Wolf von Helldorf
  • Hans Hirzel
  • Susanne Hirzel
  • Erich Hoepner
  • Casar von Hofacker
  • Erich Honecker
  • Kurt Huber
  • Otto John
  • Jakob Kaiser
  • Egon Erwin Kisch
  • Edwald Kleist-Schmenzin
  • Gunther von Kluge
  • Kathe Kollwitz
  • Heinz Kucharski
  • Traute Lafrenz
  • Carl Langbehn
  • Julius Leber
  • Hans Leipelt
  • Katharina Leipelt
  • Marinus van der Lubbe
  • Erika Mann
  • Heinrich Mann
  • Klaus Mann
  • Helmuth von Moltke
  • Josef Muller
  • Erich Mühsam
  • Zenzl Mühsam
  • Willie Munzenberg
  • Martin Niemöller
  • Hans Ulrich von Oertzen
  • Hans Oster
  • Friedrich Olbricht
  • Rudolf Olden
  • Erwin Piscator
  • Hubert Pollack
  • Johannes Popitz
  • Blagoi Popov
  • Christoph Probst
  • Albrecht Metz von Quirnheim
  • Lilo Ramdohr
  • Adolf Reichwein
  • Kurt Rosenfeld
  • Greta Rothe
  • Fabian Schlabrendorff
  • Alexander Schmorell
  • Hans Scholl
  • Inge Scholl
  • Sophie Scholl
  • Richard Sorge
  • Claus von Stauffenberg
  • Günther Stern
  • Helmuth Stief
  • Carl-Heinrich von Stülpnagel
  • Vassili Tanev
  • Ernst Thalmann
  • Karl Freiherr von Thüngen
  • Ernst Toller
  • Henning von Tresckow
  • Adam von Trot
  • Walter Ulbricht
  • Eduard Wagner
  • Josef Wirmer
  • Juegen Wittenstein
  • Erwin von Witzleben
  • Peter von Wartenburg
  • Clara Zetkin
  • Jurgen von Arnium
  • Hermann Balck
  • Fritz Bayerlein
  • Ludwig Beck
  • Werner von Blomberg
  • Guenther Blumentritt
  • Fedor von Bock
  • Heinrich von Brauchitsch
  • Ernst Busch
  • Wilhelm Canaris
  • Kurt Daluege
  • Joseph Dietrich
  • Karl Doenitz
  • Adolf Eichmann
  • Alexander von Falkenhausen
  • Werner von Fitsch
  • Erich Fromm
  • Adolf Galland
  • Hermann Goering
  • Heinz Guderian
  • Franz Halder
  • Erich Hartmann
  • Kurt Hammerstein-Equord
  • Gotthard Heinrici
  • Adolf Heusinger
  • Erich Hoepner
  • Herman Hoth
  • Hans Hube
  • Alfred Jodl
  • Wilhelm Keitel
  • Albert Kesselring
  • Paul von Kleist
  • Gunther von Kluge
  • George von Kuechler
  • Wilhelm Leeb
  • Joachim Lemelsen
  • Lista Siegmund
  • Erich von Manstein
  • Hasso Manteuffel
  • Erhard Miltch
  • Modelul Walther
  • Werner Moelders
  • Walther Nehring
  • Freidrich Paulus
  • Gunther Prien
  • Erich Raeder
  • Walther von Reichenau
  • Wolfram von Richthofen
  • Erwin Rommel
  • Hans Ulrich Rudel
  • Gerd von Rundstedt
  • Friedrich Schorner
  • Fabin Schlabrendorff
  • Kurt von Schleicher
  • Rudolf Schmundt
  • Hans von Seeckt
  • Fridolin von Senger
  • Otto Skorzeny
  • Hans Speidel
  • Hugo Sperrle
  • Jürgen Stroop
  • George Stumme
  • Kurt Student
  • Carl Stulpnagel
  • Kurt von Tippelskirch
  • Wilhelm von Thoma
  • Henning von Tresckow
  • Ernst Udet
  • Heinrich Vietinghoff
  • Walther Warlimont
  • Siegfried Westphal
  • Karl Wolff
  • Erwin von Witzleben
  • Kurt Zeitzler
  • Armata Germană
  • Sturm Abteilung (SA)
  • Marina germană
  • Luftwaffe
  • Schutz Staffeinel (SS)
  • Waffen SS
  • Germania nazista
  • Viața timpurie a lui Adolf Hitler
  • Daily Mail și Adolf Hitler
  • Adolf Hitler și primul război mondial
  • Partidul Muncitoresc German
  • Cine a dat foc Reichstagului?
  • Adolf Hitler Oratorul
  • Sindicatele din Germania nazistă
  • Tineretul hitlerist
  • Sturmabteilung (SA)
  • Ziua D: deschiderea celui de-al doilea front
  • Liga Germană a Fetelor
  • Noaptea cuțitelor lungi
  • Studiu de caz: Sophie Scholl
  • Evaluarea pactului nazist-sovietic
  • Ziare britanice și Adolf Hitler
  • Kristallnacht
  • Grupul antinazi al trandafirului alb
  • Adolf Hitler împotriva John Heartfield
  • Femeile din Germania nazistă
  • Volkswagen-ul lui Hitler
  • Heinrich Himmler și SS
  • Asasinarea lui Reinhard Heydrich
  • Ultimele zile ale lui Adolf Hitler

O scurtă istorie a partidului nazist

Partidul nazist a fost un partid politic în Germania, condus de Adolf Hitler din 1921 până în 1945, ale cărui principii centrale includeau supremația poporului ariean și dădea vina pe evrei și pe alții pentru problemele din Germania. Aceste credințe extreme au dus în cele din urmă la al doilea război mondial și la Holocaust. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Partidul nazist a fost declarat ilegal de către puterile aliate ocupante și a încetat oficial să mai existe în mai 1945.

(Numele „nazist” este de fapt o versiune scurtată a numelui complet al partidului: Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei sau NSDAP, care se traduce prin „Partidul muncitorilor germani național-socialiști”.)


Astăzi în istoria muncii: naziștii distrug sindicatele

La 2 mai 1933, soldații de furtună Adolf Hitler și # 8217 au ocupat toate cartierele generale ale sindicatelor din Germania, iar liderii sindicali au fost arestați și puși în închisoare sau lagăre de concentrare. Mulți au fost bătuți și torturați. Toți sindicatele și fondurile # 8217 și # 8211 cu alte cuvinte, lucrătorii și # 8217 bani și # 8211 au fost confiscate. Foștii oficiali sindicali au fost incluși pe liste negre, împiedicându-i să găsească de lucru.

Acesta a fost unul dintre primele acte ale lui Hitler și ale naziștilor, care tocmai veniseră la putere în Germania cu câteva luni mai devreme, în ianuarie 1933. Mișcarea muncitoare germană a fost una dintre cele mai mari și mai puternice din lume, cu aproximativ 7 milioane de membri. la momentul. Naziștii, la fel ca unii extremiști de dreapta din propria noastră țară atunci și acum, au văzut că sindicatele exercitau o putere semnificativă prin reprezentarea muncitorilor și a intereselor # 8217 și promovarea unei perspective umanitare democratice în rândul muncitorilor. Sindicatele au prezentat o barieră în calea efortului nazist de a controla toate domeniile vieții și de a crea un stat corporativ-fascist. Prin urmare, naziștii au făcut o prioritate în eliminarea sindicatelor din Germania.

În locul lor, Hitler a înființat un & # 8220Frontul muncii german, și # 8221 care includea atât angajatori, cât și muncitori. Sub masca oferirii de beneficii și servicii muncitorilor, a sprijinit agenda rasistă și pro-corporativă nazistă și a răspândit propaganda nazistă printre muncitori. Evreilor li s-a interzis accesul. Negocierea colectivă și dreptul la grevă au fost scoase în afara legii. Condițiile de plată și de muncă au fost stabilite de oficialii hitlerieni. Drept urmare, salariile au fost înghețate, iar săptămâna medie de lucru a crescut cu 20% în doar câțiva ani.

Distrugerea sindicală a lui Hitler și a fost susținută de importanti lideri de afaceri germani și politicieni conservatori care împărtășeau frica nazistă de o revoluție socialistă în timpul turbulentelor anii 1920 și începutul anilor # 821730. Mulți dintre acești oameni doreau restricții sau abolirea completă a sindicatelor, despre care credeau că deveniseră prea puternice. & # 8221 Acesta a fost un motiv pentru care mulți conservatori au ajutat naziștii să intre la putere și s-au alăturat sau au sprijinit guvernul lui Hitler.

Între 1933 și 1945 mii de sindicaliști germani au fost arestați și închiși, iar mulți au fost torturați, executați sau trimiși în lagărele de concentrare.

Astfel, înfrângerea lui Hitler și eliberarea Germaniei de nazism au reprezentat o victorie importantă pentru clasa muncitoare a Germaniei și a restului lumii. Dar lupta pentru drepturile muncii continuă, așa cum vedem zilnic în propria țară.

Foto: Comuniștii și sindicaliștii au fost printre primele ținte ale lui Hitler și # 8217. Aici, naziștii se întrunesc în fața sediului Partidului Comunist German (KPD) în 1933 la Berlin. Sloganele clădirii includ: împotriva războiului, fascismului, foametei și # 8230 pentru muncă, pâine și libertate. Robert Sennecke, Biblioteca Națională a Franței, Wikimedia Commons


Mareșal de câmp al armatei germane (Wehrmacht), șef al Înaltului Comandament Suprem al Forțelor Armate Germane (OKW) și șef al apărării pentru Germania, șef de stat major al lui Hitler.

Șef al Cancelariei Partidului Nazist (un rol numit anterior deputat Fuhrer până când Hess a dezertat și Bormann l-a înlocuit cu noul titlu), secretar privat personal al lui Hitler, controlând toate informațiile transmise către și de la Hitler și controlorul tuturor accesului personal la Hitler. El a avut aprobarea finală asupra tuturor legislațiilor și control de facto asupra tuturor problemelor interne.


Partidul nazist

La 5 ianuarie 1919, Anton Drexler împreună cu Gottfried Feder și Dietrich Eckart au fondat Deutsche Arbeiterpartei DAP (German Workers & # 8217 Party). Drexler a dorit să formeze un partid care să sprijine forța de muncă germană. De la începuturile sale, partidul a avut tendința spre politica de dreapta. Era naționalist, rasist, antisemetic, anticapitalist, anticomunist și hotărât să vadă o revenire în Germania de dinainte de război.

Deși grupul avea doar 40 de membri în 1919, autoritățile erau îngrijorate de faptul că ar putea fi un grup comunist și, prin urmare, a trimis un agent de informații al armatei, Adolf Hitler, să investigheze.

Pe 12 septembrie 1919, Adolf Hitler a participat la o întâlnire a Partidului Muncitorilor Germani & # 8217. În timpul întâlnirii a fost ridicat un punct cu care Hitler nu a fost de acord și a ținut un discurs împătimit. Anton Drexler a fost impresionat de capacitatea lui Hitler de a vorbi bine și l-a invitat să se alăture partidului. După o anumită convingere, Hitler a fost de acord. El a fost al cincizeci și cincilea om care s-a alăturat grupului. (Mai târziu și-a schimbat carnetul de membru pentru a arăta că este a 7-a persoană).

La 24 februarie 1920, numele grupului a fost schimbat în Deutsche Nationalsozialistische Arbeiterpartei NSDP National Socialist German Workers & # 8217 Party, cunoscut sub numele de Partidul nazist. Ca parte a relansării sale, partidul și-a publicat programul de 25 de puncte:

1. Cerem unirea tuturor germanilor în Germania Mare pe baza dreptului de autodeterminare a popoarelor.

2. Cerem egalitatea de drepturi pentru poporul german în ceea ce privește abrogarea celorlalte națiuni a tratatelor de pace de la Versailles și St. Germain.

3. Cerem pământ și teritoriu (colonii) pentru întreținerea poporului nostru și colonizare pentru surplusul nostru de populație.

4. Numai un membru al cursei poate fi cetățean. Un membru al rasei poate fi doar unul care are sânge german, fără a lua în considerare crezul. În consecință, niciun evreu nu poate fi membru al rasei.

5. Oricine nu are cetățenie trebuie să poată trăi în Germania doar ca oaspete și trebuie să fie sub autoritatea legislației pentru străini.

6. Dreptul de a stabili aspecte privind administrația și dreptul aparține numai cetățeanului. Prin urmare, cerem ca fiecare funcție publică, de orice fel, fie în Reich, în județ sau în municipalitate, să fie ocupată numai de cetățeni. Combatem economia parlamentară coruptă, ocupând funcții numai în funcție de înclinațiile partidului, fără a lua în considerare caracterul sau abilitățile.

7. Cerem ca statul să fie însărcinat mai întâi cu oferirea cetățenilor de o posibilitate de trai și de un mod de viață. Dacă este imposibil să se susțină populația totală a statului, atunci membrii națiunilor străine (non-cetățeni) vor fi expulzați din Reich.

8. Orice imigrare suplimentară a cetățenilor străini trebuie prevenită. Cerem ca toți nemermanii care au imigrat în Germania de la 2 august 1914 să fie obligați să părăsească Reich-ul imediat.

9. Toți cetățenii trebuie să aibă drepturi și obligații egale.

10. Prima obligație a fiecărui cetățean trebuie să fie să lucreze atât spiritual cât și fizic. Activitatea indivizilor nu este de a contracara interesele universalității, ci trebuie să aibă rezultatul în cadrul întregului, în beneficiul tuturor. În consecință, cerem:

11. Abolirea veniturilor neîncasate (muncă și muncă). Ruperea sclaviei chiriei.

12. Având în vedere sacrificiul monstruos în proprietate și sânge pe care fiecare război îl cere oamenilor îmbogățirea personală printr-un război trebuie să fie desemnat drept o crimă împotriva oamenilor. Prin urmare, cerem confiscarea totală a tuturor profiturilor de război.

13. Cerem naționalizarea tuturor industriilor asociate (anterioare) (trusturi).

14. Cerem o divizare a profiturilor tuturor industriilor grele.

15. Cerem o extindere pe o scară largă a bunăstării bătrâneții.

16. Cerem crearea unei clase mijlocii sănătoase și conservarea acesteia, comunalizarea imediată a marilor depozite și închirierea acestora cu costuri reduse către firmele mici, cea mai mare considerație a tuturor firmelor mici în contractele cu statul, județul sau municipalitatea.

17. Solicităm o reformă funciară adecvată nevoilor noastre, prevederea unei legi pentru exproprierea gratuită a terenurilor în scopuri de utilitate publică, abolirea impozitelor pe terenuri și prevenirea oricărei speculații asupra terenurilor.

18. Cerem luptă fără considerație împotriva celor a căror activitate dăunează interesului general. Infractorii naționali obișnuiți, cămătarii, Schieber și așa mai departe trebuie pedepsiți cu moartea, fără a lua în considerare mărturisirea sau rasa.

19. Cerem înlocuirea unui drept comun german în locul dreptului roman care servește unei ordine materialiste mondiale.

20. Statul va fi responsabil pentru o reconstrucție fundamentală a întregului nostru program național de educație, pentru a permite fiecărui german capabil și harnic să obțină studii superioare și ulterior introducerea în funcții de conducere. Planurile de instruire ale tuturor instituțiilor de învățământ trebuie să se conformeze cu experiențele vieții practice. Înțelegerea conceptului de stat trebuie căutată de școală [Staatsbuergerkunde] încă de la începutul înțelegerii. Solicităm educația în detrimentul statului a copiilor remarcabili dotați intelectual de părinți săraci, fără a lua în considerare poziția sau profesia.

21. Statul trebuie să aibă grijă de creșterea sănătății naționale prin protejarea mamei și a copilului, prin interzicerea muncii copiilor, prin încurajarea condiției fizice, prin stabilirea legală a unei obligații de gimnastică și sport, prin sprijinul maxim al toate organizațiile preocupate de instruirea fizică a tinerilor.

22. Cerem desființarea trupelor mercenare și formarea unei armate naționale.

23. Cerem opoziție legală față de minciunile cunoscute și promulgarea lor prin presă. Pentru a permite furnizarea unei prese germane, cerem ca:

A. Toți scriitorii și angajații ziarelor care apar în limba germană sunt membri ai cursei:

b. Ziarelor non-germane li se cere să aibă permisiunea expresă a statului de a fi publicate. Acestea nu pot fi tipărite în limba germană:

c. Neamților li se interzice prin lege orice interes financiar în publicațiile germane sau orice influență asupra acestora și, ca pedeapsă pentru încălcări, închiderea unei astfel de publicații, precum și expulzarea imediată din Reich a non-germanului în cauză. Publicațiile care contravin bunului general trebuie interzise. Cerem urmărirea legală a formelor artistice și literare care exercită o influență distructivă asupra vieții noastre naționale și închiderea organizațiilor care se opun celor de mai sus au făcut cereri.

24. Cerem libertatea religiei pentru toate confesiunile religioase din stat, atâta timp cât nu pun în pericol existența acesteia sau nu se opun simțurilor morale ale rasei germanice. Partidul ca atare susține punctul de vedere al creștinismului pozitiv fără a se lega confesional de nicio confesiune. Combate spiritul materialist evreiesc din interiorul și din jurul nostru și este convins că o recuperare durabilă a națiunii noastre poate avea succes doar din interior în cadrul: utilitatea comună precede utilitatea individuală.

25. Pentru executarea tuturor acestor lucruri, cerem formarea unei puteri centrale puternice în Reich. Autoritate nelimitată a parlamentului central asupra întregului Reich și a organizațiilor sale în general. Formarea camerelor de stat și de profesie pentru executarea legilor făcute de Reich în cadrul diferitelor state ale confederației. Liderii partidului promit, dacă este necesar, sacrificându-și propria viață, că vor sprijini prin executarea punctelor enunțate mai sus fără să fie luate în considerare.

An


Germania nazista

Cu riscul de a părea să vorbească prostii, vă spun că mișcarea nazistă va continua 1.000 de ani!

Adolf Hitler unui jurnalist britanic

La începutul anilor 1930, Partidul nazist al lui Adolf Hitler a exploatat nemulțumirea largă și profundă în Germania pentru a atrage sprijin popular și politic. A existat resentimente față de condițiile teritoriale, militare și economice paralizante ale Tratatului de la Versailles, pe care Hitler le-a dat vina pe politicienii perfid și a promis că va răsturna. Republica Weimar democratică de după primul război mondial a fost marcată de un guvern de coaliție slab și de o criză politică, ca răspuns la care partidul nazist a oferit o conducere puternică și o renaștere națională. Din 1929 încoace, depresia economică mondială a provocat hiperinflație, neliniște socială și șomaj în masă, cărora Hitler le-a oferit țapi ispășitori precum evreii.

Hitler a promis pacea civilă, politicile economice radicale și restabilirea mândriei și unității naționale. Retorica nazistă era virulent naționalistă și antisemită. Evreii „subversivi” au fost descriși drept responsabili pentru toate bolile Germaniei.

La alegerile federale din 1930 (care au urmat accidentului de pe Wall Street), Partidul nazist a câștigat 107 locuri în Reichstag (Parlamentul german), devenind al doilea cel mai mare partid. În anul următor, și-a dublat scaunele. În ianuarie 1933, președintele von Hindenburg l-a numit cancelar pe Hitler, crezând că naziștii ar putea fi controlați din interiorul cabinetului. Hitler a început să-și consolideze puterea, să distrugă democrația de la Weimar și să instaureze o dictatură. La 27 februarie, Reichstagul ars pe comunistul olandez Marianus van der Lubbe a fost găsit în interior, arestat și acuzat de incendiere. Cu Partidul Comunist discreditat și interzis, naziștii au adoptat Decretul de incendiu Reichstag, care a redus dramatic libertățile civile.

Citiți mai multe despre: Hitler

10 lucruri pe care nu le știai despre Hitler

În martie 1933, naziștii au folosit intimidarea și manipularea pentru a promova Legea de abilitare, care le-a permis să adopte legi care nu trebuiau votate în Reichstag. În anul următor, naziștii au eliminat toate opozițiile politice rămase, interzicând social-democrații și forțând celelalte partide să se desființeze. În iulie 1933, Germania a fost declarată stat cu un singur partid. În „Noaptea cuțitelor lungi” din iunie 1934, Hitler a ordonat Gestapo și SS să elimine rivalii din cadrul Partidului nazist. În 1935, legile de la Nürnberg au marcat începutul unei persecuții antisemite instituționalizate care va culmina cu barbarismul „Soluției finale”.

Primele mișcări ale lui Hitler de a răsturna așezarea de la Versailles au început cu rearmarea Germaniei, iar în 1936 a ordonat remilitarizarea Renaniei. Hitler a devenit mai îndrăzneț pe măsură ce și-a dat seama că Marea Britanie și Franța nu erau dispuse și nu puteau provoca expansionismul german. Între 1936 și 1939, el a oferit ajutor militar forțelor fasciste ale lui Franco în războiul civil spaniol, în ciuda semnării „Acordului de non-intervenție”. În martie 1938, trupele germane au intrat în Austria Anschluss a fost interzisă sub Versailles. Angajamentul anglo-francez pentru calmare și „pace pentru timpul nostru” a însemnat că atunci când Hitler a provocat „criza sudetelor”, cerând ca sudetele să fie cedate Germaniei, Marea Britanie și Franța au fost de acord cu cerințele sale la conferința din München din septembrie 1938. Expansiunea teritorială a Germaniei spre est a fost motivată de dorința lui Hitler de a uni popoarele vorbitoare de limbă germană, precum și de conceptul de Lebensraum: ideea de a oferi germanilor arieni „spațiu de locuit”.

La sfârșitul anului, pogromurile anti-evreiești au izbucnit în Germania și Austria. Kristallnacht - un atac organizat de stat asupra proprietăților evreiești - a dus la uciderea a 91 de evrei. Alte douăzeci de mii au fost arestați și transportați în lagărele de concentrare. În martie 1939, Germania a confiscat restul Cehoslovaciei în august, Hitler a semnat Pactul nazi-sovietic de neagresiune cu URSS. Următorul pas ar fi invazia Poloniei și venirea celui de-al doilea război mondial.

Știați?

Când Adolf Hitler era un artist în luptă, lovit de sărăcie, la Viena, nu a dat semne de antisemitism. Mulți dintre cei mai apropiați asociați ai săi din căminul în care locuia erau evrei care l-au ajutat să-și vândă fotografiile.

În timpul Jocurilor Olimpice de la Berlin din 1936, Hitler a refuzat să dea mâna afro-americanului Jesse Owens, care a câștigat patru medalii de aur. Cu toate acestea, când a fost întrebat despre acest lucru, Owens a spus: Hitler nu m-a înfundat - FDR a fost cel care m-a înfundat. Președintele nici măcar nu mi-a trimis o telegramă.


După cel de-al doilea război mondial, majoritatea „naziștilor obișnuiți” s-au întors la vieți de obscuritate. Lumea trebuie să-și recupereze poveștile înainte de a fi prea târziu

Printre numeroasele tragedii ale actualei crize COVID-19 este numărul mare de supraviețuitori ai Holocaustului care se numără printre victimele bolii și rsquos-urilor. În ultimele săptămâni, ziarele din întreaga lume au publicat necrologuri mișcătoare ale unor evrei care, în urmă cu mai bine de trei sferturi de secol, au fugit de persecuții, s-au ascuns sau au supraviețuit ororilor lagărelor de concentrare. Un număr dintre aceste omagii s-au reflectat chiar și asupra unei lumi într-un viitor nu prea îndepărtat în care nu vor mai exista supraviețuitori ai Holocaustului care să-și împărtășească mărturia. Având în vedere educatorii conștienți de această situație, au fost produse holograme ale supraviețuitorilor rămași, astfel încât generațiile viitoare vor putea pune întrebări despre viața din anii 1930 și 1940 din Europa.

Dar, deși supraviețuitorii Holocaustului din prima și a doua generație nu sunt adesea străini de expunerea publică care vine cu educarea comunităților lor despre trecut, nu același lucru se poate spune pentru majoritatea foștilor naziști și copiii autorilor, a căror participare sau relație cu Al treilea Reich nu a suferit același nivel de interes public sau control.

După război, cei mai mulți agenți naziști și mdashGestapo, auxiliari S.S. și S.A., membri ai partidului și oficiali guvernamentali, precum și cetățeni germani care au îmbrățișat retorica partidului și rsquos și mdash au pătruns într-o relativă obscuritate și au reușit să creeze identități false proaspete și să facă o pauză curată cu trecutul lor. Au fost ajutați de o tăcere în cadrul familiilor și în cadrul politicii care a persistat timp de decenii. Când au avut loc procese post-război împotriva naziștilor, aceștia au ignorat în general funcționarii și ucigașii de nivel scăzut și au urmărit condamnarea doar a unor membri proeminenți ai regimului. Între 1945 și 1958, doar 6.093 foști naziști au fost condamnați pentru că au comis o crimă și o cădere de mdasha în ocean când ne amintim că în 1945 partidul nazist avea opt milioane de membri. În ciuda păturilor de oameni prinși în nazism înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial, cei mai mulți dintre noi, astăzi, pot numi doar o mână de naziști, aproape întotdeauna cei care au făcut parte din cercul interior al lui Hitler și rsquos.

În acest context, nu este surprinzător faptul că nu vedem în mod obișnuit povești în ziarele germane despre autorii Holocaustului sau descendenții acestora fiind afectați de virus. Privind cifrele, descoperim că peste 5.000 din cele peste 70000 de decese legate de COVID din Germania erau persoane cu vârsta peste 80 de ani. Logica dictează faptul că mulți dintre acești oameni, care ar fi fost copii sau adolescenți dacă ar fi trăit în Germania în timpul Al treilea Reich avea probabil părinți care alcătuiau Hitler și milioane de adepți fără nume și fără chip. Alte decese ale noului coronavirus în Germania au fost la sfârșitul adolescenței și chiar la începutul anilor 20 în timpul celui de-al doilea război mondial, mai mult de 1.600 dintre cei care au murit aveau peste 90 de ani, în timp ce zeci aveau peste o sută.

Așa cum începem să ne imaginăm o lume fără supraviețuitori, dispariția celor cu amintiri directe ale vieții sub nazism ne obligă să ne oprim o clipă și să punem întrebări despre o lume fără făptași și, de asemenea, una care nu mai este conține pe oricine a cunoscut, a crescut cu sau chiar a iubit un nazist.

Pierderea acelor amintiri contează. Pentru a înțelege funcționarea interioară a celui de-al Treilea Reich, trebuie să îi cunoaștem nu doar liderii, ci și naziștii obișnuiți care i-au alcătuit rândurile, al căror rol în război și genocid a dispărut din evidența istorică. Actul de recuperare a autorilor și a vocilor rsquo aruncă lumină asupra consimțământului și conformității în cadrul zvasticii, permițându-ne să punem noi întrebări despre responsabilitate, vina și manipulare.

În 2011, un tapițer din Amsterdam a găsit un pachet de documente acoperite de zvastică în interiorul pernei unui fotoliu pe care îl repara. Ziarele îi aparțineau lui Robert Griesinger, un avocat din Stuttgart care era membru SS care lucra pentru Reich în Praga ocupată de naziști. Jana, fotoliul și proprietarul ceh rsquos cumpărase scaunul în timp ce era student la Praga în anii 1960. În calitate de istoric profesionist al celui de-al doilea război mondial, care se întâmpla să fie cunoscut fiicei lui Jana și rsquos, mi s-a cerut să investighez misterul hârtiilor ascunse. Mi-am propus imediat să descopăr mai multe despre acest oficial S.S., care nu a fost menționat în nicio carte despre Praga ocupată sau nicăieri online. Rezultatele au devenit noua mea carte Scaunul ofițerului S.S. & rsquos.

Căutarea mea pentru Griesinger urma să dureze cinci ani. M-ar duce în orașe de provincie germane, unde studiase și lucrase, și către arhive și biblioteci din Europa și America. Am descoperit de la început că Griesinger nu era la fel de german pe cât credeam și că tatăl său, născut în New Orleans, provine dintr-o familie care deținea sclavi în Louisiana. Griesinger a crescut într-o familie militară conservatoare, ceea ce & mdashas a fost tipic pentru vremea și locul în care a dat vina pe evrei pentru că a început Marele Război. Nu era inevitabil ca Griesinger să apeleze la nazism, dar este izbitor cât de repede s-a adaptat la el. În calitate de tânăr oficial legal care dorea să-și stabilească o carieră într-un peisaj politic fără precedent, Griesinger nu era nici măcar membru al partidului nazist la începutul anului 1933, totuși, într-un an, se alăturase unei serii de organizații naziste, inclusiv SS, ca canal pentru avansarea în carieră.

Ulterior am reușit să-i găsesc fiicele și chiar i-am citit jurnalul mamei și rsquos. Povestea sa a oferit o amintire îngrozitoare a modului în care oamenii obișnuiți, nu monștrii, au făcut regimul nazist și crimele sale atroce.

Restituirea texturii și a agenției unui astfel de autor îi permite lui Griesinger să înlocuiască mii de naziști anonimi, a căror răspândire răspândită a făcut ravagii în nenumărate vieți și ale căror biografii nu au văzut până acum lumina zilei. Atâtea alte povești la fel ca a lui nu au fost niciodată puse pe hârtie și, având în vedere numărul în scădere rapidă a oamenilor încă capabili să-și amintească elementele personale ale acestui individ, ne întrebăm dacă vor fi scrise vreodată.


Evacuarea și eliberarea lui Buchenwald

Pe măsură ce forțele sovietice au intrat în Polonia ocupată de germani, germanii au evacuat mii de prizonieri din lagărele de concentrare germane naziste. După marșuri lungi, brutale, peste 10.000 de prizonieri slabi și epuizați de la Auschwitz și Gross-Rosen, majoritatea evrei, au ajuns la Buchenwald în ianuarie 1945. Până în februarie, numărul deținuților din Buchenwald a ajuns la 112.000.

La începutul lunii aprilie 1945, când forțele SUA se apropiau de lagăr, germanii au început să evacueze aproximativ 28.000 de prizonieri din lagărul principal și alte câteva mii de prizonieri din subcampurile din Buchenwald. Nu există înregistrări ale deceselor rezultate din foamete, expunere, epuizare sau crimă de către gardieni.

The underground resistance organization in Buchenwald, whose members held key administrative posts in the camp, saved many lives. They obstructed Nazi orders and delayed the evacuation.

On April 11, 1945, in expectation of liberation, prisoners stormed the watchtowers. They seized control of the camp. Later that afternoon, US forces entered Buchenwald. Soldiers from the 6th Armored Division, part of the Third Army, found more than 21,000 people in the camp.

Between July 1937 and April 1945, the SS imprisoned some 250,000 persons from all countries of Europe in Buchenwald. Exact mortality figures for the Buchenwald site can only be estimated, as camp authorities never registered a significant number of the prisoners. The SS murdered at least 56,000 male prisoners in the Buchenwald camp system. Some 11,000 of them were Jews.


Nazi Germany (Leaders & Main Events) Revision - History

This site contains the complete Treaty of Versailles as well as maps and related material.

This site discusses many of the ideas contained within Mein Kampf.

After Hitler was released from prison, he formally resurrected the Nazi Party. Hitler began rebuilding and reorganizing the Party, waiting for an opportune time to gain political power in Germany. The Conservative military hero Paul von Hindenburg was elected president in 1925, and Germany stabilized.

Hitler skillfully maneuvered through Nazi Party politics and emerged as the sole leader. The Führerprinzip, or leader principle, established Hitler as the one and only to whom Party members swore loyalty unto death. Final decision making rested with him, and his strategy was to develop a highly centralized and structured party that could compete in Germany's future elections. Hitler hoped to create a bureaucracy which he envisioned as "the germ of the future state."

The Nazi Party began building a mass movement. From 27,000 members in 1925, the Party grew to 108,000 in 1929. The SA was the paramilitary unit of the Party, a propaganda arm that became known for its strong arm tactics of street brawling and terror. The SS was established as an elite group with special duties within the SA, but it remained inconsequential until Heinrich Himmler became its leader in 1929. By the late twenties, the Nazi Party started other auxiliary groups. The Hitler Youth , the Student League and the Pupils' League were open to young Germans. The National Socialist Women's League allowed women to get involved. Different professional groups--teachers, lawyers and doctors--had their own auxiliary units.

Reich president Paul von Hindenburg's advisers persuaded him to invoke the constitution's emergency presidential powers. These powers allowed the president to restore law and order in a crisis. Hindenburg created a new government, made up of a chancellor and cabinet ministers, to rule by emergency decrees instead of by laws passed by the Reichstag. So began the demise of the Weimar democracy.

Heinrich Brüning was the first chancellor under the new presidential system. He was unable to unify the government, and in September 1930, there were new elections. The Nazi Party won an important victory, capturing 18.3% of the vote to make it the second largest party in the Reichstag.

The Great Depression has a large impact on Germany.

Germany's government remained on the brink of collapse. The SA brownshirts, about 400,000 strong, were a part of daily street violence. The economy was still in crisis. In the election of July 1932, the Nazi Party won 37% of the Reichstag seats, thanks to a massive propaganda campaign. For the next six months, the most powerful German leaders were embroiled in a series of desperate political maneuverings. Ultimately, these major players severely underestimated Hitler's political abilities.

A more complete account of the complexity of German politics in 1932 is available.

Interactive quiz on the rise of the Nazi Party.

Lesson plans, discussion questions, term paper topics, reproducible handouts, and other resources for teaching about the rise of the Nazi Party are available here.


The ugly history of ‘Lügenpresse,’ a Nazi slur shouted at a Trump rally

BERLIN — When a video of two Donald Trump supporters shouting “Lügenpresse” (lying press) started to circulate Sunday, viewers from Germany soon noted its explosive nature. The defamatory word was most frequently used in Nazi Germany. Today, it is a common slogan among those branded as representing the “ugly Germany”: members of xenophobic, right-wing groups.

Its use across the Atlantic Ocean at a Trump rally has worried Germans who know about its origins all too well. Both the Nazi regime and the East German government made use of it, turning it into an anti-democracy slogan.

“Lügenpresse” was branded a taboo word in Germany in 2015 by an academic panel after anti-Islam movements, such as Pegida, started using it more frequently in the presence of journalists. As in the United States, trust in mainstream media is on the decline in Germany.

The verbal attacks against journalists soon turned into physical violence in Germany. At times, media members were unable to cover the Pegida-organized protest marches without private security personnel. Some reporters who risked going in without bodyguards were beaten up. It is without doubt that the word “Lügenpresse” has an extremely ugly meaning in modern-day Germany.

Its history is even worse, though.

The term emerged way before the Nazis took over in Germany. For instance, the German Defense Ministry released a book titled “The Lügenpresse of Our Enemies” in 1918 during World War I. According to the Frankfurter Allgemeine Zeitung newspaper, the term was coined by Reinhold Anton in 1914. In books, Anton used the term mainly in a foreign context to refer to “enemy propaganda.” It is unclear whether Anton was a pseudonym.

At that time, the word was used more descriptively. A decade later, it had turned into an explosive and stigmatizing propaganda slogan, used to stir hatred against Jews and communists. Critics of Adolf Hitler's regime were frequently referred to as members of the “Lügenpresse apparatus.”

Until today, the word has an anti-Semitic connotation, and it implies hatred not only against journalists but against everyone who opposes the “will of the people.” That abstract concept emerged during World War II when Hitler sought to propagate the idea that Germans were a "master race" superior to all others, especially Jews and Slavic people.

The consequences of that rhetoric — of which the term “Lügenpresse” was an important component under propaganda minister Joseph Goebbels — were horrifying. Millions of people were killed in concentration camps by the Nazis, including Jews, political opponents and homosexuals.

Although the word disappeared from public discourse for almost half a century in democratic West Germany, it continued to flourish in communist East Germany, where it was used to condemn Western countries, including the United States.


Concentration camps in Nazi Germany

Concentration camps in Nazi Germany served a number of purposes. First, these camps were used to jail those who opposed Hitler’s government or were thought to threaten it. Second, knowledge of what life was like in a concentration camp was allowed to leak out – or came out when someone was released. The fear of ending up in such a camp was sufficient for a great many Germans to openly declare their loyalty to Hitler even if this was not the case. Therefore for the Nazi leaders, concentration camps served the dual purpose of controlling the majority of the population because of the fear they engendered and also locking away those who crossed the line- a line imposed by the Nazi government.

Hitler had no issues with the harshness of these institutions. Even before he became Chancellor in January 1933 he said to Hermann Rauschning:

“We must be ruthless. We must regain our clear conscience as to ruthlessness. Only thus shall we purge our people of their softness and sentimental philistinism, of their easy going nature and their degenerate blight in beer-swilling. We have no time for fine sentiments. I don’t want the concentration camps transferred into penitentiary institutions. Terror is the most effective instrument. I shall not permit myself to be robbed of it simply because a lot of stupid, bourgeois mollycoddlers choose to be offended by it.”

Officially concentration camps were to “reform” those who had expressed opposition to Hitler’s regime and to turn “anti-social members of society into useful members”. Hitler argued that the Weimar constitution made such camps legal but just in case this was not the case, a law was passed on February 28 th 1933 that suspended the personal liberties of dissenters and allowed for them to be kept in “protective custody”.

The first concentration established in Nazi Germany was at Dachau. As the name of the camps suggest, these camps incarcerated a large number of people into a relatively small area – i.e. concentrated their numbers into a small space. Dachau served southern Germany. Very quickly concentration camps were also established at Buchenwald that served middle Germany, and Sachsenhausen that served northern Germany. Others were built at places such as Ravensbrück (for women), Mauthausen in Austria, Flossenberg and Bergen-Belsen.

Those arrested and put into “protective custody” included Jews, trade unionleaders, Socialists, Communists, Roman Catholics and Protestants. In fact, anyone who deviated from Gleichshaltung could be included.

Before the start of World War Two, it is thought that 200,000 people had been sent to a concentration camp. Some were sentenced to a short term in the hope that they would have ‘learned their lesson’ by the time they were released. Others spent far longer in these camps. Those sent to a concentration camp frequently had no trial and consequently they had no right of appeal against the sentence. When World War Two broke out in September 1939 it is known that at that time there were 50,000 inmates in the camps. During the war, the number of inmates greatly increased.

Inmates were put into four groups: political opponents, members of “inferior races”, criminals and the “shiftless element”. Those classed as criminals found the group subdivided further into BV’s and SV’s. BV’s were criminals who had served several short stays in the camps and had been sentenced to another one. SV’s were in secure custody and were serving long term sentences. Homosexuals were classed as part of the “shiftless element” group and post-war research found that they were especially pick-out by guards for appalling treatment and their fatality rate in the camps was very high.

All concentration camp inmates had to wear a sign on their clothing that indicated what group they were from. The sign was worn on the left breast of the jacket and on the right trouser leg. Jews had to wear a yellow Star of David, homosexuals wore a pink triangle, political prisoners had to wear a red triangle while criminals wore a green triangle. Those in the camps who were deemed to be simple wore a jacket with ‘Blöd’ (Stupid) written on it. Those who the guards thought posed a threat with regards to escape had a jacket with a shooting target in red and white on the front and back of their jacket.

As the Allies advanced east and west in 1944 and 1945, camp guards did what they could to destroy any documentary evidence as to the crimes committed at these camps. However, they could not destroy all of the most obvious of evidence – the victims in the actual camps. When the Americans first entered and filmed the concentration camp at Dachau they were horrified at what they saw. The same occurred at Bergen-Belsen when the British relieved the camp. Concentration camp commandants and the guards who could be traced were punished after the war, as were the doctors at Dachau who had performed inhuman operations on camp inmates.

However, despite the arrival of the Allies, the suffering of those in the camps continued. The Allied authorities took the decision that the risk of disease spreading was so great that the inmates were confined to the camps. Food and other essential supplies were brought in but the authorities could not afford risking the spread of typhus or typhoid until that risk had passed. It was only then that a process started whereby those in the camps started their journey home.